Este important sa tratezi familiile de albine la timp

Este important sa tratezi familiile de albine la timp

9 oct. 2018 16:05:02

Toti apicultorii se intreaba "De ce le-au murit/disparut/slabit anormal familiile?"

In fiecare an vorbesc cu colegi apicultori la care le mor sau le dispar albine, nu doar in perioada de iernare, ci si in timpul sezonului activ. Ei bine, cu totii trebuie sa intelegem faptul ca factorii care influenteaza dezvoltarea stupilor, variaza in functie de:

-      zonele in care se practica apicultura

-      modelul de stupi utilizat

-      expozitia stupinei in fata soarelui

-      expozitia fata de punctele cardinal

-      sursele nectarifere si polenifere din zona

-      modul de exploatare si experienta apicultorului (factor antropic)

-      si altele

Deci, ca si concluzie preliminara, sa nu uitam ca tot ce poate fi aplicat in stupina vreunui coleg apicultor, este foarte probabil sa nu poata fi aplicat in stupina fiecaruia.

Si acum…

Cat de importanta ti se pare activitatea de

prevenire si tratare a bolilor albinelor?

Bineinteles, tratarea acestor boli este obligatorie inca de la primele simptome. Depopularea, stagnarea dezvoltarii (in timpul sezonului activ) si lipsa vitalitatii familiilor de albine, sunt primele simptome ale afectarii familiilor de albine de … ceva. In acel moment, apicultorul trebuie sa ia masuri urgente prin care sa vitalizeze stupii prin administrarea unor suplimente nutritive, extrase de plante, vitamine si minerale, in functie de simptomele care le prezinta stupii si in functie de momentul constatarii dar si in functie de factorii amintiti mai sus. In cazul in care se constata clar aparitia unor boli, aplicarea tratamentelor (sub prescriptie medicala sau parere autorizata) este  iminenta. Alegerea produselor pentru prevenirea si tratarea bolilor albinelor cat si accesorii pentru aplicarea acestora, este de asemenea un  aspect foarte important pentru un efect maxim cu eforturi minime, insa nu uita … TU sau medicul veterinar (in cazul in care este specializat pe apicultura) sunteti singurii care pot decide exact de ceea ce ai nevoie … nu prietenii tai, nu google, nu furnizorul tau de echipamente sau medicamente !

Sa revenim …

1. Unu dintre motivele disparitiilor populatiei familiilor de albine, este Varroa Jacobsoni (mai nou, Varroa Destructor).

     Acest parazit se hraneste cu hemolimfa (sangele) albinelor, micsorandu-le capacitatea de aparare, zbor si chiar viata; in urma parazitarii, albinele raman cu rani deschise, devenind foarte predispuse la infectii (mai multe detalii despre acest parazit gasesti aici https://ro.wikipedia.org/wiki/Varroa_destructor). Este considerat ca fiind cel mai invaziv parazit al familiilor de albine. Totusi ca si principiu de baza, iti spun ca in perioada septembrie - noiembrie trebuie sa acorzi o atentie deosebita parazitului Varroa Destructor. Aplicarea unor tratamente programate haotic sau incomplete, va contribui la agravarea infestarii stupinei tale, ducand la decimarea rapida a septelului.

Pentru realizarea tratamentelor poti folosi diverse produse, iar aplicarea lor este relativ simpla. Substantele active care stau la baza produselor pe care le gasesti in comert si diverse modalitati de administrare, le vom detalia in articolul urmator cu privire la profilaxie.

2. Nosemoza este o boala provocata de un protozoar Nosema Apis.

Acesta se gaseste in toti stupii in stare latenta si se activeaza la aparitia unor conditii prielnice (lipsa curateniei, nedezinfectarea stupilor, umiditate crescuta, iernare pe miere de mana sau in conditii improprii, lipsa zborului de curatire, alimentatie cu hrana proteica in momentele in care acest lucru este interzis etc). Astfel, nu uita ca daca rezervele de hrana sunt de calitate indoielnica, trebuie sa intervi; iar aceasta operatie o vei face in urma unei analize a situatiei din toate punctele de vedere. In unele cazuri vei scapa usor, cu cateva ceaiuri administrate la un anumit interval de timp, in alte cazuri va trebui sa schimbi intreaga cantitate de miere pe care o ai in stupi (in special cand rezervele de hrana sunt constituite din mana) si chiar sa schimbi sau sa dezinfectezi, intreg inventarul apicol (lazi de stupi, rame etc).

3.  Bineinteles ca in stupina pot aparea si boli micotice precum ascosfera (puietul varos http://www.stuparitul.com/puiet_varos_pietrificat_albine.html ), boli bacteriene cum ar fi loca americana (http://www.arhiva.lumeasatului.ro/apicultori-paziti-va-stupina-de-loca-americana_1016.html ), dar si boli virotice (virusuri).

            In concluzie… aminteste-ti cand ai facut ultimul tratament anti-varroa si care este nivelul igienei din stupii tai ! Ia masuri incepand cu acest moment, deoarece maine s-ar putea sa fie prea tarziu.

Dr. Radu Pandrea

 

Distribuie:
Postat in Produse Apicole De:
Viitorsanatos Viitorsanatos
Posteaza comentariul tau

Trebuie sa fii logat. Pentru a putea adauga un comentariu

click aici pentru a te loga